Tratament endodontic

Cu ce se ocupã endodonţia ?

Endodonţia, denumire care provine din limba greacã (“interiorul dintelui”) este specialitatea medicinei dentare care se ocupã cu tratarea afecţiunilor dentare, având punct de plecare pulpa dintelui, ţesutul viu situat în interiorul acestuia. Tratamentul endodontic, denumit în limbaj laic tratament de canal, este un tip înalt specializat de tratament dentar, al cãrui obiectiv final îl reprezintã salvarea de la extracţie a unui dinte cu rãdãcina bolnavã.
Pentru a înţelege mai uşor în ce constã tratamentul endodontic, este util, pentru început, sã cunoşti câteva noţiuni elementare de anatomie a dinţilor umani.
Fiecare dinte este format dintr-o coroanã, partea pe care o vedem în cavitatea bucalã, când privim în oglindã, şi una sau mai multe rãdãcini, situate în oasele maxilare, ascunse vederii. Dintele este suspendat în alveolã ca un hamac, prin intermediul fibrelor ligamentului periodontal, care cu un capãt se ataşeazã de suprafaţa rãdãcinii iar cu celãlalt de peretele osos al alveolei. Coroana dintelui este acoperitã de smalţ iar radãcina de cement. Sub aceste straturi exterioare, se aflã dentina, care formeazã cea mai mare parte a dintelui. Aceste trei ţesuturi dure situate la exterior, protejeazã ţesutul moale, viu, denumit pulpa dintelui. Spaţiul din interiorul dintelui unde este situatã aceasta este format din camera pulparã, la nivelul coroanei şi de canalul radicular/canalele radiculare, la nivelul rãdãcinii/rãdãcinilor. Din canalul radicular principal pot pleca ramificaţii denumite canale laterale sau accesorii. Canalul radicular principal strãbate toatã lungimea rãdãcinii. Ajuns în porţiunea terminalã a acesteia, se deschide pe suprafaţa externã prin intermediul unui orificiu, denumit foramen apical principal. Şi canalele laterale comunicã cu exteriorul dintelui prin intermediul foramenelor secundare. Datoritã acestor cãi de comunicare, orice infecţie a pulpei apãrutã şi cantonatã iniţial în spaţiul din interiorul dintelui, se va extinde în timp la ţesuturile din jurul acestuia.
Pulpa dintelui este formatã din vase de sânge, filete nervoase, fibre şi celule. Rolul ei este de a forma, pe perioada de dezvoltare a dintelui, ţesuturile dure din care este compus acesta. Pulpa are un rol important în perioada de creştere şi dezvoltare a dintelui. Ajuns la maturitate, dintele poate supravieţui şi fãrã pulpã, deoarece continuã sã fie hrãnit de ţesuturile care înconjoarã rãdãcina.

Când este necesar un tratament endodontic ?
Tratamentul endodontic (tratamentul de canal) devine necesar atunci când pulpa dintelui este inflamată ireversibil sau s-a necrozat, determinând apariţia unei infecţii în interiorul dintelui. Netratată, această infecţie se extinde de-a lungul canalului radicular spre capătul rădăcinii şi mai departe în oasele maxilare şi structurile moi de vecinătate. Frecvent aceste procese patologice sunt însoţite de durere. În timp, duc la distrugerea ţesuturilor din jurul rădăcinii şi la pierderea dintelui. Îmbolnăvirea pulpei dintelui este cauzată cel mai frecvent de carii profunde, traumatisme şi tratamente dentare repetate. Acestea distrug ţesuturile dure, permiţând pătrunderea bacteriilor în spaţiul din interiorul dintelui şi infectarea pulpei. Semnele care indică o afecţiune de origine pulpară sunt apariţia spontană a durerii, sensibilitate prelungită la cald sau rece, modificarea culorii dintelui, deformarea şi sensibilitatea ţesuturilor moi din vecinătatea dintelui, apariţia unei fistule din care curge puroi, mobilitate anormală a unui dinte, durere la muşcătură etc. Uneori, simptomele pot fi însă absente.

Cum este salvat dintele prin tratament endodontic ?

Pentru a preveni extinderea infecţiei din interiorul dintelui la ţesuturile din vecinătate şi apariţia complicaţiilor, există două posibilităţi terapeutice. Cea radicală este reprezentată de extracţia dintelui cu întregul său conţinut patologic (pulpa bolnavă sau moartă şi bacteriile). Tratamentul endodontic este însă soluţia conservatoare, ce face posibilă păstrarea dintelui. Pentru aceasta, întregul sistem de canale din interiorul rădăcinilor este curăţat riguros şi apoi este umplut cu un material biocompatibil, care previne reinfectarea. După finalizarea tratamentului endodontic trebuie să revii la medicul tău dentist generalist. Acesta va realiza o coroană sau alt tip de restaurare protetică pentru a proteja şi a menţine funcţional dintele tratat endodontic. După restaurare, dintele va funcţiona în condiţii optime, la fel ca şi ceilalţi dinţi.

Este dureros tratamentul endodontic ?
Toate tratamentele sunt efectuate sub anestezie locală profundă.
Între şedinţele de tratament şi câteva zile după finalizarea acestuia este posibilă şi normală apariţia unei sensibilităţi moderate sau medii. În această perioadă, controlul durerii este asigurat prin administrarea de medicamente analgezice şi antiinflamatoare. De asemenea, este indicat repausul funcţional al dintelui aflat în tratament, pacientul fiind rugat să evite să mestece pe partea respectivă.

Etapele tratamentului endodontic
În timpul tratamentului endodontic, după administrarea anesteziei locale, dintele este izolat de cavitatea bucală cu ajutorul unei folii de latex de unică folosinţă, diga dentară, care previne pătrunderea salivei. Tratamentul endodontic este efectuat în una sau două şedinţe şi presupune următoarele etape clinice:

1. După îndepărtarea cariei şi a materialelor restaurative vechi, medicul îndepărtează din ţesuturile dure dentare pentru a avea acces la camera pulpară şi la orificiile canalelor radiculare.
2. Pulpa bolnavă sau moartă este îndepărtată şi canalele sunt măsurate.
3. Canalele sunt curăţate şi lărgite cu instrumente speciale şi sunt dezinfectate cu soluţii chimice. Se sculptează în fiecare canal o formă conică pentru a permite sigilarea etanşă.
4. Uneori este necesară aplicarea în canale a unei medicaţii antiseptice între şedinţele de tratament. În acest caz, cavitatea de acces este închisă cu o obturaţie provizorie.
5. Următorul pas, obturaţia de canal, presupune umplerea fiecărui canal cu un material biocompatibil, care previne reinfectarea.
6. Sub izolare, locul pe unde s-a pătruns în dinte, este închis cu un material de refacere. Uneori, când structurile coronare sunt insuficiente pentru a retenţiona refacerea, pentru ancorare se utilizează un dispozitiv radicular cimentat în canal (“ştift“).
7. Medicul dentist generalist realizează restaurarea de durată (de exemplu, o coroană).